Compania de stat Electrocentrale București (ELCEN), controlată de Ministerul Energiei, cel mai mare producător de energie termică și electrică din Capitală, responsabil pentru grosul agentului termic destinat bucureștenilor racordați la sistemul centralizat de încălzire, estimează că va termina anul în curs cu un profit net de 23,8 milioane lei, în scădere cu peste 97% față de cel de peste 1 miliard de lei consemnat în 2022.
Consumatorii noncasnici de gaze naturale al căror consum anual din 2021 a fost de peste 50.000 MWh, fapt care nu le-a permis să beneficieze anul trecut de plafonul de preț final de 0,37 lei/MWh, dar care în 2022 și-au redus consumul sub pragul menționat, vor beneficia de regularizare din partea furnizorilor anul acesta, care le vor refactura consumul din 2022 la prețul plafonat de 0,37 lei/MWh, a decis Parlamentul.
De plafonarea prețului final de facturare la 1 leu/kWh la energie (din care cel mult 0,525 lei/kWh prețul energiei-marfă) și la 0,37 lei/kWh la gaze naturale (maxim 0,250 lei/kWh gazul-marfă) vor beneficia nu doar consumatorii casnici, ci și spitalele (publice și private), unitățile de învățământ (publice și private), creșele (publice și private), ONG-urile, furnizorii de servicii sociale publici și privați, precum și unitățile de cult, potrivit amendamentelor admise în comisiile de specialitate de la Camera Deputaților la proiectul Legii de aprobare a OUG de compensare a scumpirilor la curent și gaze, care va merge astăzi la votul final din plenul Camerei decizionale.
Prețul gazelor naturale achiziționate de către centralele care produc energie termică pentru sistemele centralizate de încălzire precum cel operat de Termoenergetica în Capitală va fi plafonat, iar diferența dintre plafon și cotațiile din piață va fi suportată de la bugetul de stat, potrivit unei propuneri de amendare a proiectului Legii de aprobare a OUG de compensare a scumpirilor la energie și gaze adoptat săptămâna trecută de Senat, a declarat la Parlament ministrul demis al Energiei, Virgil Popescu.
Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER) și Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE) critică, în comunicate de presă separate, dar coordonate, câteva dintre măsurile de ținere sub control a scumpirilor galopante la electricitate și gaze din ultima perioadă anunțate ca posibile atât de autoritățile de la București, cât și de cele europene.
Președintele Klaus Iohannis a declarat joi, după o vizită la centrala nucleară Cernavodă, că este de acord cu plafonarea prețurilor la energie în această iarnă, măsură despre care premierul Florin Cîțu a anunțat luni că este susținută de către PNL va putea fi luată de către un Guvern cu puteri depline.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat după ședința de Guvern în care a fost aprobată ordonanța de urgență de compensare parțială de la bugetul de stat a scumpirilor la curent electric și gaze naturale suportate la iarnă de consumatorii casnici pe facturi că sistemul românesc de compensare este compatibil cu îndrumările pregătite de Comisia Europeană pe această temă pentru întreaga Uniune și a fost apreciat și de omologii săi din alte state membre.
Niculae Havrileț, secretar de stat în Ministerul Economiei și fost președinte al ANRE, a declarat că actualul trend amplu descrescător al prețurilor de pe piețe angro românești și europene de gaze naturale și energie electrică, determinat de scăderea consumului pe fondul pandemiei COVID-19, ridică întrebarea în ce măsură menținerea unor prețuri reglementate la energie și gaze mai are vreo utilitate.
Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a prezentat la finalul ședinței de Guvern principalele modificări care vor fi aduse OUG nr. 114/2018, între acestea fiind eliminarea plafonelor de prețuri la energie electrică și gaze și eliminarea taxei de 2% pe cifra de afaceri impusă companiilor din energie. ”Prin proiectul de modificare a OUG 114, dorim să ajungem, în 2021, la o piață liberă, la o piață care să nu mai aibă distorsiuni”, a declarat Virgil Popescu, precizând că în ședința de Guvern a fost o primă lectură a proiectului de lege pe care Guvernul își va angaja răspunderea.
Plafonul de preț de 68 lei/MWh impus prin OUG nr. 114/2018 producătorilor interni de gaze naturale care își vând producția furnizorilor clienților casnici și CET-urilor care livrează căldură populației va fi eliminat în etape, până la 31 septembrie 2020, iar furnizarea energiei electrice consumatorilor casnici prin obligarea celor mai eficienți producători să livreze la preț fix va fi dereglementată, tot în trepte, până la 31 decembrie 2020, potrivit celui mai recent acord între autoritățile de la București și Comisia Europeană, susțin surse din piață.
Niculae Havrileț, consilier al ministrului Economiei și Energiei și fost șef al ANRE, a declarat că Guvernul ar putea adopta în ianuarie anul viitor o ordonanță simplă prin care să fie corectate cel puțin o parte din efectele negative asupra industriei energetice ale celebrei și controversatei OUG nr. 114/2018, care a dus și la declanșarea mai multor proceduri de infringement împotriva României de către Comisia Europeană.
Programul de guvernare al posibilului viitor Guvern PNL, condus de premierul desemnat Ludovic Orban, prevede eliminarea prevederilor considerate "nocive" pentru sectorul energetic din celebra și controversata OUG nr. 114/2018, în primul rând a plafonării prețului gazelor de producție internă și a reintroducerii prețurilor reglementate la electricitate, "de preferință" anul viitor, deși România se află de ceva timp sub presiunea procedurii de infringement declanșate pe această temă de către Comisia Europeană, iar în Parlament s-a demarat deja modificarea Ordonanței.
Comisia de Industrii a Camerei Deputaților a avizat abrogarea din celebra OUG nr. 114/2018 a articolelor prin care se plafonase prețul gazelor naturale de producție internă pentru populație și CET-uri la 68 lei/MWh, se reintroduseseră prețurile reglementate la energia electrică destinată consumatorilor casnici clienți ai furnizorilor de ultimă instanță și se majorase de la 0,2 la 2% taxa percepută de ANRE operatorilor din energie și gaze.
Frank Hajdinjak pleacă de la șefia E.ON România după o perioadă de peste 10 ani în care a ocupat postul de CEO.
E.ON Gaz Furnizare, divizia de furnizare de gaze naturale pentru clienții casnici din sectorul reglementat a gigantului german omonim, a terminat anul trecut cu pierderi de peste 64 milioane lei. Rezultatul a fost generat de majorarea semnificativă a prețurilor de achiziție a gazelor, atât de la producătorii interni, cât și din import, necompensată integral în prețul final reglementat de furnizare către populație aprobat de ANRE, fapt care a determinat Guvernul să adopte, pe finalul anului, celebra și controversata OUG nr. 114/2018.
Raportul final asupra proiectului legii de aprobare a OUG nr. 19/2019, de modificare a OUG nr. 114/2018, va fi elaborat în comun de către Comisiile de Buget, Industrii și Tehnologia Informației de la Cameră.
Textul publicat confirmă informațiile transmise anterior în exclusivitate de Profit.ro cu privire la amânarea cu o lună, până pe 1 mai, a măsurii de plafonare a prețului gazelor din producția internă la 68 lei/MWh.
Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, liderul ALDE, și posibil candidat la președinție, și-a ținut promisiunile făcute public companiilor energetice, partidul său introducând ca amendament la OUG nr. 114/2018 eliminarea taxei de 2% pe cifra de afaceri a companiilor, încasată de ANRE și majorată de 20 de ori la finalul anului trecut.
Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului și al ALDE, partid din coaliția de guvernare, totodată posibil candidat la Președinție, a declarat miercuri, în debutul unei întâlniri cu reprezentanți ai Centrului Român al Energiei, organizație care reunește peste 20 dintre cele mai importante companii din industria energetică românească, că a vorbit cu premierul Dăncilă pe tema taxei de 2% pe cifra de afaceri anuală a operatorilor din energie introdusă prin OUG nr. 114/2018 și că această taxă ar putea fi eliminată.
Majorarea de către Guvern de 20 de ori, de la 0,1% la 2%, a taxei ANRE pe cifra de afaceri anuală a companiilor din sectorul energiei și gazelor naturale afectează direct capacitatea Depogaz Ploiești, operatorul de stocare controlat 100% de producătorul de stat Romgaz, de a investi în creșterea capacității de înmagazinare gaze a României, în condițiile în care Depogaz are în plan investiții de peste 720 milioane lei până în 2022, a declarat președintele Consiliului de Administrație al companiei, Bogdan Stănescu, într-un interviu acordat Profit.ro.
Prevederile Ordonanței de urgență care au provocat cele mai mari nemulțumiri industriilor afectate sunt măsurile de suprataxare a băncilor, companiilor energetice, jucătorilor din telecom și operatorilor de jocuri de noroc, de plafonare a prețurilor la gaze naturale și energie electrică și de modificare radicală a legislației sistemului pensiilor private obligatorii (pilonul II), prin introducerea posibilității de stopare a viramentelor lunare la cererea participanților, scoatarea din sistem a salariaților din construcții, reducerea comisioanelor percepute de administratori și majorarea exponențială a necesarului de capital al acestora.
Guvernul a decis să plafoneze prețul la producători al gazelor naturale nu doar pentru a-i proteja pe consumatorii finali de scumpiri, ci și pentru a-i feri pe furnizorii de gaze, cei care cumpără de la producători, de pierderi care le-ar afecta situațiile financiare și capacitatea lor de a asigura aprovizionarea clienților, se arată în preambulul recentei OUG adoptate de Guvern, motivare care nu apare în varianta inițială a proiectului de ordonanță.
Dacă intenția Guvernului este de a face în așa fel încât măcar o parte din încasările ANRE generate de impozitul de 2% pe cifra de afaceri a companiilor energetice să ajungă totuși la bugetul de stat, se pune întrebarea cum va reuși Executivul să reglementeze acest lucru fără să încalce legislația națională și europeană, care stipulează limpede independența, inclusiv financiară, a Autorității.
Planul de reorganizare a ELCEN, cel mai mare producător de energie termică al Capitalei, vital pentru soarta întregului sistem de încălzire centralizată din București, a fost votat astăzi de către creditori, conform surselor Profit.ro, compania scăpând astfel, la acest moment, de spectrul falimentului.
Adunarea creditorilor ELCEN în care va fi supusă la vot aprobarea Planul de reorganizare a celui mai mare producător de energie termică al Capitalei, vital pentru soarta întregului sistem de încălzire centralizată din București, este astăzi. O eventuală oprire a furnizării agentului termic, mai ales în sezonul rece, ar pune în pericol integritatea fizică a 1,2 milioane de locuitori și funcționarea instituțiilor de stat. UPDATE: planul de reorganizare a fost votat de creditori.